Gală caritabilă pentru doi copii bolnavi, susținută de Paula Seling și Florin Chilian

Publicat de radiomures, 5 februarie 2018, 13:29
Pentru al doilea an consecutiv, Asociația ”Aici pentru Tine” organizează o Gală de caritate la Brașov. Astfel, în 23 februarie, toți cei care doresc îi pot ajuta pe cei doi copii bolnavi să beneficieze de tratament, explică președintele asociației, Adina Gal:
Fetiță paralizată de la gât în jos. Are 13 ani. Foarte bine suportă oanumită injecție și copilul începe să zâmbească, să miște. O injecție costă 500 de lei și ar trebui să facă două astfel de injecții o anumită perioadă de timp. Al doilea caz, un băiețel tot de 13 ani. El face dializă din 3 în 3 ore, iar transplantul se impune cu stringență. Și dacă acele probleme de la inimă se rezolvă, va fi supus transplantului în cel mai scurt timp.”
Paula Seling și Florin Chilian vor susține cauzele celor doi copii bolnavi, alături de alți artiști și celebrități, spune reprezentantul organizatorilor, Alexandru Ichim:
Sunt așteptați oameni de afaceri, persoane din spațiul public, vedete, autorită locale. D-na Paula Seling, dl. Florin Chilian, Ioana Bozga o cântăreață de muzică populară din Brașov, Claudia Șuteu o tânără care cântă muzică ușoara. Evenimentul va fi prezentat de dna. Andreea Marin. Vine la acest eveniment la Brașov pentru al doilea an.”
În cadrul Galei de caritate, cei prezenți vor avea ocazia să facă donații sau să participe la o licitație de tablouri semnate de artistul Dan Mălureanu. Casa de Modă ”Celebre” va prezenta noua sa colecție.
Atenție, locurile sunt limitate, iar invitațiile se pot obține online, contra sumei de 35 de euro.
Marcela German