Funcţionarii publici au încheiat protestul din Piaţa Victoriei
Publicat de radiomures, 11 mai 2015, 14:21
Cei peste 400 de membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, alături de membrii Federaţiei Columna şi ai altor organizaţii sindicale, au ieşit în stradă pentru a solicita autorităţilor condiţii de muncă şi de salarizare mai bune.
Potrivit preşedintelui SNFP, Sebastian Oprescu, sindicaliştii doresc deblocarea negocierilor contractelor şi acordurilor colective de muncă, dar şi deblocarea acordării tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă.
Conform calendarului de proteste, acţiunile revendicative vor continua de mâine până joi, între orele 11 – 13.
Foto: www.puterea.ro