Funcţionarii publici din Braşov, la control
Publicat de radiomures, 21 februarie 2012, 00:00
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va efectua controale în judeţul Braşov.
Inspectorii Agenţiei vor vizita curând şi judeţul Braşov, în vederea constatării şi remedierii deficienţelor în aplicarea legislaţiei funcţiei publice.
Potrivit concluziilor activităţii de control anterioare, cele mai frecvente abateri privind funcţia publică şi funcţionarii sunt legate de maniera în care au fost ocupate posturile, stabilirea salarizării, neactualizarea declaraţiilor de avere şi de interese, regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese, organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor şi modalităţile de promovare.
În cursul anului trecut, la Braşov au fost identificate nereguli în activitatea secretarilor localităţilor, în special legate de dezinteresul faţă de completarea la zi a unor evidenţe privind actele primite sau transmise de la nivelul primăriilor, de necomunicarea în termenul legal a hotărârilor consiliilor locale sau transmiterea acestora fără a avea viză de legalitate.
Adrian Munteanu