FSLI cere preşedintelui Iohannis să solicite Parlamentului reexaminarea Legii salarizării

Publicat de radiomures, 14 iunie 2017, 16:39
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au transmis, azi, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să ceară Parlamentului reexaminarea Legii salarizării.
Sindicaliștii invocă faptul că ”personalul din învăţământ este poziţionat în partea inferioară a grilelor de salarizare”, iar majorările nu se aplică de la 1 iulie 2017, cum se prevede în Programul de Guvernare.
Sindicaliştii apreciază că Proiectul naţional „România educată”, iniţiat de şeful statului, ”nu poate conduce la rezultatele dorite, dacă nu se adoptă măsuri legislative prin care să se investească în resursa umană din educaţie”.
Tot astăzi, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa au solicitat preşedintelui şi premierului o întâlnire „de urgenţă” în care să discute despre problemele existente în sistemul de învăţământ, pentru a găsi „soluţii viabile şi responsabile”.