Fotbal feminin: play-off și play-out
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 ianuarie 2021, 09:37
Federația Română de Fotbal a stabilit joi, 21 ianuarie, prin tragere la sorți, programul play-off-ului și țintarul play-out-ului Ligii I de fotbal feminin.
Prima etapă din grupa echipelor care se vor bate pentru titlul național este programată duminică, 14 martie, cu meciurile: Piroş Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic, Vasas Femina Odorhei – Universitatea Olimpia Cluj și Heniu Prundu Bârgăului – Universitatea Galați.
Runda inaugurală a grupei pentru evitarea retrogradării se va desfășura tot duminică, 14 martie, cu jocurile: ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Universitatea Alexandria, Asociația Fotbal Club Fair-Play București – Carmen București și Selena SN Constanța – Banat Girls Reșița.
Deținătoarea titlului este Universitatea Olimpia Cluj.
Septimiu Cioloboc