Fotbal amical, sub tricolor

Publicat de MIRELA ROTAR, 29 martie 2022, 07:16
Naționala de fotbal seniori a României și-a programat două meciuri amicale, primele sub comanda noului selecționer, Edi Iordănescu.
Jocul cu Israel se va disputa marți, 29 martie, de la ora 20:45, în deplasare, pe stadionul „Netanya” din orașul cu același nume.
Vă reamintim că vineri, 25 martie, în prima întâlnire, tricolorii au pierdut cu 0-1 în fața Greciei, pe stadionul „Steaua” din București.
Echipa Under 21 a țării noastre va întâlni Marocul, marți, 29 martie, de la ora 17:00, la Rabat, după ce a câștigat cu 2-1 partida contra Finlandei, găzduită vineri, 25 martie, de stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală.
În fine, reprezentativa Under 20 a României (FOTO) a fost învinsă în ambele confruntări disputate: 0-5 împotriva Elveției – luni, 28 martie, în deplasare, la Wil și 1-2 în fața Norvegiei – joi, 24 martie, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Septimiu Cioloboc