Fostul hotel „Hungaria” va fi reabilitat
Publicat de radiomures, 14 februarie 2014, 15:18
Fostul hotel „Hungaria” din centrul municipiului Sfântu Gheorghe va fi reabilitat.
Clădirea, care găzduieşte în prezent Oficiul Judeţean de Poştă Covasna, va trece anul acesta în proprietatea autorităţilor locale, care doresc să o reabiliteze şi să-i dea o altă destinaţie.
Primarul Antal Arpad a declarat că au existat mai multe discuţii cu actualul proprietar al clădirii, care a acceptat un schimb de imobile, dar înţelegea a căzut în momentul în care s-a pus în discuţie privatizarea Companiei Naţionale „Poşta Română”.
Antal Arpad a declarat că negocierile vor continua şi e convins că anul acesta clădirea va intra în proprietatea oraşului, menţionând că este vorba despre o clădire monument istoric emblematică pentru acest oraş, care se află, din păcate, într-o stare avansată de degradare şi necesită lucrări urgente de consolidare şi reabilitare.
Clădirea a fost construită în anul 1907 cu destinaţia de hotel şi restaurant.