Fostul preşedinte al Academiei Române Eugen Simion s-a stins din viaţă azi, la vârsta de 89 de ani, la Spitalul Elias din Bucureşti

Publicat de Hategan Raul, 18 octombrie 2022, 20:11
Critic, istoric literar şi eseist, academicianul Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933, într-o comună din judeţul Prahova.
A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, după care a devenit doctor în ştiinţe filologice cu o teză despre Eugen Lovinescu.
La începutul anilor 70, a fost profesor la Universitatea Paris 4 (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. De altfel, identitatea românescă a fost una dintre temele centrale ale gândirii sale.
A fost preşedinte al Academiei Române din ianuarie 1998, reales în februarie 2002, şi a deţinut această funcţie până în aprilie 2006.
Bianca Tomuț