Fostul director general al Tarom, Christian Heinzmann, a dat în judecată compania
Publicat de radiomures, 27 aprilie 2016, 16:50
Christian Heinzmann a fost revocat din funcţie în martie anul acesta, în urma unei decizii a board-ului. Ca urmare a demiterii, acesta a intentat o acţiune în justiţie.
Şi Tiberiu Şiclea, care a fost revocat din funcţia de membru în Consiliul de Administrație în acelaşi timp cu Heinzmann, a dat în judecată compania.
Din 22 martie, conducerea interimară a companiei a fost preluată de Gabriel Stoe, care ocupa de un an poziţia de director financiar la Tarom şi din 2013 pe cea de consilier al directorului general în cadrul Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureîti.
Deşi a fost revocat din funcție, Christian Heinzmann, este încă membru în consiliul de administraţie şi participă la şedinţele board-ului.
El aşteaptă să i se plătească suma de 60.000 de euro, stipulată într-o clauză a contractului legată de revocarea înaintea finalizării mandatului.
Foto: www.libertatea.ro