Forumul Civic al Românilor dezaprobă schimbarea prefectului de Covasna
Publicat de radiomures, 31 ianuarie 2013, 00:00
Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş dezaprobă decizia Guvernului de a-l schimba din funcţie pe prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu.
Ei consideră că acest demers reprezintă „o cedare regretabilă în faţa susţinătorilor separatismului şi autonomiei teritoriale pe criterii etnice”. Forumul Civic menţionează, într-un comunicat de presă remis joi, că înlocuirea prefectului Codrin Munteanu este în contradicţie cu promisiunile pe care premierul Victor Ponta le-a făcut românilor din judeţul Covasna în timpul campaniei electorale.
Conducerea Forumului solicită Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României să elaboreze şi să aplice, în regim de urgenţă, o strategie pentru sprijinirea românilor din judeţele Covasna şi Harghita, de stopare a discriminării acestora, precum şi a acţiunilor separatiştilor maghiari de formare a unei enclave etnice în mijlocul ţării.
Fostul prefect al judeţului Covasna, Codrin Munteanu a fost numit miercuri secretar general la Ministerul Apărării Naţionale, iar locul acestuia a fost luat de fostul primar al comunei Vâlcele, Dumitru Marinescu.
Mara Deleanu