Formele de cancer sunt tot mai variate şi greu de diagnosticat, atrag atenţia medicii, astăzi, de ziua mondială de luptă împotriva acestei boli

Publicat de radiomures, 4 februarie 2016, 19:40
Anual, în România sunt diagnosticate 80.000 de noi cazuri şi 50.000 de persoane mor din această cauză.
Specialiştii Centrului-pilot pentru boli rare din România, aflat în Zalău, susţin că sistemul medical a înregistrat progrese, însă cele 10.000 de persoane care suferă de forme rare ale bolii au dificultăţi în găsirea de personal cu experienţă în domeniu, astfel că diagnosticarea cancerelor rare reprezintă, încă, o problemă în România.
Preşedintele Asociaţiei Române de Cancere Rare, Dorica Dan:
În continuare există diagnosticare tardivă, deşi în România, de exemplu, la capitolul îngrijirea copilului cu cancer şi supravieţuirea copiilor cu cancer, suntem, practic, la acelaşi nivel cu celelalte state europene. Problema noastră rămâne în continuare diagnosticarea tardivă.”
Potrivit Centrului-pilot pentru boli rare din Zalău, aproximativ 10.000 de români suferă de o formă rară de cancer.
Foto: www.romanialibera.ro