„Foreigners Everywhere” – se deschide oficial Bienala de Artă de la Veneția 2024
Publicat de Rotar Mirela, 19 aprilie 2024, 10:54
Cea de-a 60-a Expoziție Internațională de Artă/ Bienala de Artă de la Veneția 2024, curatoriată de Adriano Pedrosa se va deschide sâmbătă, 20 aprilie.
Adriano Pedrosa (Brazilia) este în prezent director artistic al Muzeului de Arte din São Paulo Assis Chateaubriand – MASP, unde a comisariat numeroase expoziții, printre care Histories of Dance (2020) și Brazilian Histories (2022).
Tema generală a Bienalei de Artă 2024 este „Străini pretutindeni”.
Curatorul a subliniat că Bienala de Artă din 2024 se va concentra pe artiștii ”care sunt ei înșiși străini, imigranți, expatriați, diasporeni, emigranți, exilați și refugiați”.
„Fundalul este o lume care se confruntă cu crize multiple privitor la circulația și existența oamenilor între țări, națiuni, teritorii și granițe, care reflectă pericolele și capcanele limbii, ale traducerii și ale etnicității, exprimând diferențele și disparitățile condiționate de identitate, naționalitate, rasă, sex, sexualitate, bogăție și libertate. În acest peisaj, sintagma Foreigners Everywhere are – cel puțin – un dublu sens. În primul rând, oriunde te duci și oriunde te afli vei întâlni străini – ei/noi suntem peste tot. În al doilea rând, indiferent unde te afli, ești întotdeauna, cu adevărat și în adâncul sufletului tău, un străin”. Adriano Pedrosa (Brazilia)
Bienala de la Veneția este unul dintre marile evenimente culturale internaționale dedicate artelor vizuale.
Prima participare a României a fost în 1907 prin lucrările lui Fritz Storck. Din 1938, România are un Pavilion propriu, situat în spațiul din Giardini, lângă pavilioanele naționale ale Poloniei și Greciei.
Joi, în prezența mai multor oficialități române și a jurnaliștilor, România a vernisat oficial expoziția „What Work Is”.
Anul acesta, la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia – România participă cu proiectul ”What work is” – ”Ce este munca?”, al artistului Șerban Savu, curatoriat de Ciprian Mureșan.
”Tema muncii și a timpului liber mă interesează de foarte multă vreme. Probabil de 20 de ani. Totul prin prisma istoriei artelor. Am vrut să înțeleg cine suntem sau realitatea din jurul meu, dar uitându-mă la artă. La arta recentă, la arta care e socialistă. Așa că am preluat temele artei realist-socialiste.” Șerban Savu.
Proiectul României la Bienala de Artă se va desfășura în Pavilionul românesc din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură din Veneția, în perioada 20 aprilie -24 moiembrie 2024.
WHAT WORK IS/Șerban Savu
Artiste invitate: Atelier Brenda (Nana Esi & Sophie Keij)
Curator: Ciprian Mureșan.
Organizatori: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român.
Proiectul este realizat cu sprijinul Galeriei Plan B.
Autor: Diana Gherendi