Fonduri europene pentru proiecte în educaţie, sănătate şi energie termică pentru autoritățile locale
Publicat de Corina Muntean, 16 iulie 2022, 11:25
Autorităţile publice locale vor avea posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru proiecte în educaţie, sănătate şi de alimentare cu energie termică a populaţiei.
Banii europeni pot fi folosiţi şi în alte domenii, cum sunt iluminatul sau transportul public, pentru a reduce impactul acestor cheltuieli în bugetele primăriilor, a explicat Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş:
Măsurile vizează independenţa energetică pentru autorităţile publice locale, astfel încât costurile cu utilităţile la aceste categorii de servicii publice să poată să fie gestionate în mod eficient şi mai ales să poată să treacă cu bine peste această perioadă complicată pentru autorităţile publice locale şi să poată să facă faţă acestor categorii de costuri.
Bugetul alocat este de 500 de milioane de euro, din care primăriile pot obţine subvenţii între 500 de mii şi 5 milioane de euro, iar pentru proiectele care permit comercializarea energiei verzi obţinute, valoarea granturilor este între 5 milioane şi 15 milioane de euro.