Focar de SARS-CoV-2 în Colonia Bod, în judeţul Brașov

Publicat de Corina Muntean, 29 aprilie 2021, 17:03
Autoritățile sanitare investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, în judeţul Brașov
Este vorba despre opt persoane de origine indiană. În cadrul acestui grup au fost găsite cinci cazuri pozitive de infectare pe fond pandemic, dintre care la unul a fost depistată „tulpina indiană”.
Persoana în cauză are 26 de ani, a fost testată la un laborator de analize din Sf. Gheorghe şi a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună.
În urmă cu trei zile, la data recoltării la cerere, cazul era simptomatic, prezentând doar o uşoară tuse.
DSP Brașov a demarat de urgență o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, și a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod, caracterizate prin forme clinice ușoare.