Florin Piersic împlineşte azi 81 de ani
Publicat de radiomures, 27 ianuarie 2017, 14:12
Conform publicației Monitorul Cluj, actorul a ales să-și sărbătorească ziua de naștere în Timişoara, unde aseară a jucat, din nou, într-un spectacol care a devenit un adevărat brand teatral al ultimului deceniu în România, „Străini în noapte”.
Ascultați un fragment din această piesă în care Florin Piersic joacă alături de Medeea Marinescu:
Marele actor Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957. Celebritatea și popularitatea actorului au venit nu doar din rolurile de pe scenă, ci și din cele de pe marele sau micul ecran. Piersic are o prodigioasă activitate cinematografică, jucând în peste 55 de pelicule.
Rămân memorabile rolurile din filme cu haiduci, Anghel Șaptecai sau Grigore Pintea, dar personajul cel mai cunoscut și îndrăgit, cu care aproape s-a confundat în conștiința publicului, este Mărgelatu din seria filmelor regizate de Doru Năstase și Gheorghe Vitanidis, în care a făcut un cuplu inegalabil cu actorul și cascadorul Szobi Cseh.