FK Odorhei luptă pentru titlul național la futsal juniori

Publicat de Hategan Raul, 13 mai 2022, 17:19
Sala Rapid din București găzduiește, la finele acestei săptămâni, turneul Final Four al Ligii Elitelor la futsal, competiție rezervată juniorilor cu vârstă sub 19 ani.
Sâmbătă, 14 mai, în semifinale, FK Odorheiu Secuiesc o va întâlni, de la ora 13.00, pe CFR Turnu Severin, iar începând cu ora 15.30, Ceahălul Piatra Neamț o va avea ca adversară pe CFR Timișoara.
Meciul pentru medaliile de bronz și finala competiției, care va decide noua campioană la juniori Under 19, vor avea loc duminică, 15 mai.
FK Odorheiu Secuiesc este considerată principala favorită, gruparea harghiteană câștigând în acest sezon Cupa României la juniori, după 7-0 în finala cu CFR Timișoara.
Valeriu Voaideș