FK Odorhei a câștigat Cupa României la futsal

Publicat de Stan Lucian, 24 aprilie 2025, 21:30
Formația harghiteană a cucerit, joi seara, trofeul Cupei României la futsal, după ce s-a impus în finala competiției, cu scorul de 6-2, în fața echipei CSM Tg.Mureș, gazda turneului Final Four.
Pentru FK Odorheiu Secuiesc, antrenată de Florin Ignat, au marcat Miklós, Pele (2) și Bálint A.(3), în timp ce golurile târgumureșenilor au fost înscrise de Tifán și Covaci.
În semifinale, harghitenii au surclasat formația Mausoleul Mărășești cu scorul de10-3, iar CSM Tg.Mureș, echipă pregătită de Cosmin Gherman, a trecut de Luceafărul Buzău cu 4-2.
Autor: Valeriu Voaideș