Firmele braşovene nu se arată interesate de scutirile de penalităţi
Publicat de radiomures, 7 octombrie 2011, 00:00
Noul Cod fiscal modifică ordinea de stingere a datoriilor în momentul în care debitorul nu poate achita întreaga sumă. De asemenea, cei care îşi achită baza datoriei până la data de 31 decembrie vor beneficia de ştergerea în totalitate a penalităţilor de întârziere şi a jumătate din majorări. Având în vedere aceste precizări, Direcţia Fiscală Braşov a făcut ieri apel la firmele braşovene care acumulaseră datorii până la sfârşitul lunii august, să se prezinte pentru a discuta posibilitatea achitării acestora până la mijlocul anului viitor, urmând ca în acest caz să beneficieze de reducerile importante în ceea ce priveşte penalităţile şi majorările de întârziere. Notificările au fost trimise unui număr de peste 1.700 de firme care se află în această situaţie, dar deocamdată doar şase s-au prezentat pentru rezolvarea situaţiei şi au achitat datoriile, beneficiind de ştergerea penalităţilor şi reducerea la jumătate a majorărilor.
Adrian Munteanu