Final de drum pentru Olimpia CSU
Publicat de radiomures, 25 martie 2016, 18:59 / actualizat: 25 martie 2016, 21:23
Pentru Olimpia CSU Braşov, sezonul 2015-2016 al Ligii Naţionale de baschet feminin s-a încheiat. Chiar dacă au avut un sezon regulat de excepţie, în care au reuşit, performanţă unică pentru baschetul braşovean, să termine pe locul secund în clasament, chiar dacă au jucat finala Cupei României, baschetbalistele Braşovului s-au ,,înecat” la mal, nereuşind mare lucru în play-off. Concret, echipa braşoveană a fost depăşită atât în semifinalalele campionatului (de CSU Alba Iulia), cât şi în disputa pentru medaliile de bronz (de CSM Târgovişte). După ce au pierdut acasă, în confruntatea cu echipa dâmboviţeană, sportivele pregătite de Dan Calancea nu au reuşit să egaleze scorul general, în meciul de la Târgovişte, cedând, cu 62-79 (17-19, 19-14, 9-29, 17-17). Meciul s-a ,,rupt” în sfertul al treilea, adjudecat autoritar de gazde, după ce, la pauza mare, Olimpia CSU Braşov conducea pe tabelă. Pentru Olimpia CSU Braşov au înscris: Ardelean 19 p, Sharpe 17, Irimia 8, Pesovic 7, Bartee 5, Mitic 2, A. Ferariu 2, M. Ferariu 2. Cu scorul general de 2-0, CSM Târgovişte şi-a adjudecat medaliile de bronz ale campionatului, în timp ce Olimpia CSU Braşov se mulţumeşte doar cu locul 4. Este, totuşi, o performanţă, având în vedere bugetul echipei, al 7-lea din campionat. Dealtfel, antrenorul Dan Calancea, spune în urmă cu două luni, că ar fi onorant pentru echipa pe care o conduce, să joace o finală a competiţiilor din România, ceea ce, până la urmă s-a întâmplat, pentru că echipa braşoveană a luptat în finala Cupei, desfăşurată la Braşov. Un alt câştig pentru Braşov a fost organizarea final four-ului Cupei şi All Star Game-ului baschetului feminin românesc la poalele Tâmpei.
Vacanţă lungă, însoţită de incertitudine…
Urmează a vacanţă lungă pentru echipa braşoveană, până la începutul toamnei, când va începe viitorul sezon intern. O vacanţă lungă, în care se pot întâmpla multe, legate de lot şi de finanţarea echipei. Dealtfel, semnele nu sunt încurajatoare, pentru că forul judeţean, în subordinea căruia se află CS Ţara Bârsei Braşov şi, implicit, echipa de baschet Olimpia CSU Braşov, nu prea dă semne că ar sprijini sportul braşovean, care ar putea aduce imagine acestor meleaguri. Cu alte cuvinte, nu se întâmplă ca în alte părţi, unde acestă activitate are alocat un buget de excepţie. Până una alta, jucătoarele de peste Ocean ar putea să plece, urmate, poate şi de unele jucătoare autohtone.
Dorin Duşa
Foto: Dorin Duşa