Filmul Sieranevada va avea premiera la Tîrgu-Mureș

Publicat de radiomures, 7 septembrie 2016, 13:05 / actualizat: 7 septembrie 2016, 20:08
Pelicula regizorului Cristi Puiu intră din această săptămână în cinematografele românești.
Proiecția de gală de la Tîrgu-Mureș va avea loc pe 9 septembrie la Cinematograful Arta de la ora 19.00, în prezența actorilor Cătălina Moga, Marian Râlea și Judith State.
Directorul de comunicare al filmului, Cătălin Anchidin:
Pelicula ”Sieranevada” ajunge în România, după ce, în luna mai a deschis competiția oficială de la Cannes. După ce filmul a fost prezentat în 26 de festivaluri internaționale și își continua, practic, traseul festivalier, filmul ajunge pe ecranele din cinematografele din România din 9 septembrie, din această vineri. Pelicula ”Sieranevada” pe 9 septembrie ajunge și la Cinema Arta din Tîrgu-Mureș, unde filmul va avea o proiecție de gală.”
Filmul ”Sieranevada” este propunerea României pentru următoarea ediție a premiilor Oscar.
Regizoul Cristi Puiu a fost premiat la Cannes în anul 2006, pentru filmul ”Moartea domnului Lăzărescu”.
Mai multe detalii, pe https://www.facebook.com/events/289071111459292/
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=9xezKRZLPU4
Valeriu Russu