Filarmonica de Stat din Sibiu deschide noua stagiune simfonică de la Sfântu Gheorghe
Publicat de Stan Lucian, 13 octombrie 2023, 17:35
Stagiunea de concerte simfonice 2023-2024 de la Sfântu Gheorghe va începe pe 27 octombrie cu un concert susţinut de Filarmonica de Stat din Sibiu, au anunţat organizatorii.
Potrivit acestora, concertul de deschidere va fi dirijat de Vass Andras, dirijor permanent al ansamblului Pannon Philarmonic Orchestra din Ungaria.
În cadrul concertului va evolua, ca solist, violoncelistul Ştefan Cazacu, care a studiat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Universitatea de Muzică din Viena şi deţine numeroase premii obţinute în diverse competiţii naţionale şi internaţionale.
Biletele de intrare costă 40 lei, respectiv la 20 lei cu reducere şi pot fi procurate de la Casa Municipală de Bilete sau de pe site-ul www.eventim.ro.