Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Filarmonica Brașov – o istorie de 140 de ani

Radio România Mureș
Foto: Foto: Emil Simion

Publicat de Corina Muntean, 3 mai 2018, 12:52 / actualizat: 27 mai 2018, 20:54

Cristian Mandeal va dirija concertul aniversar al Filarmonicii Brașov, la aniversarea celor 140 de ani de existență, astăzi, de la ora 19. Solist va fi celebrul violoncelist rus, Alexander Rudin, iar în program va fi concertul pentru violoncel și orchestră în si minor op. 104 și Simfonia a VIII-a în Sol major op. 88 de Antonin Dvorak.

Directorul Filarmonicii Brașov, maestrul Anton Niculescu, reputat violoncelist pe marile scene ale lumii, i-a acordat un interviu redactorului Radio Tg Mureș, Dorin Dușa.

Dorin Dușa: Maestre, iată, Filarmonica Brașov a ajuns la o frumoasă vârstă…

Anton Niculescu: Aniversăm 140 de ani de la înființarea Filarmonicii Brașov. Vreau să vă spun că, în momentul de față, filarmonica brașoveană este la un apogeu al calității, al dezvoltării. Cunosc această filarmonică din anii 1976 – 1977 când am cântat prima oară ca solist violoncelist împreună cu maestrul Ilarion Ionescu Galați. În acest moment avem, cred, altă orchestră în față, o orchestră de nivel european, pot să spun una, după părerea mea, printre primele trei orchestre din țară.

DD: Practic, repertoriul va fi pe măsura aceste sărbători.

AN: Este o mare onoare pentru noi să avem în acest concert jubiliar doi grandioși artiști – dirijorul Cristian Mandeal, bine cunoscut publicului român și, de asemenea, marele violoncelist, urmaș a lui M.Rostropovich, D.Shafran, Misha Maisky, a marii școli ruse pentru violoncel, Alexander Rudin. Este un prieten vechi al meu, l-am cunoscut la Firenze, unde eu eram prim-violoncelist la Orchestra Magio-muzicale, iar el câștiga premiul I al concursului Gaspar Cassado. Sigur, au urmat multe alte premii, printre care și premiul întâi la concursul Ceaikovski. Un violoncelist de mare anvergură, este un violoncelist care merge pe toate continentele lumii cu concerte rarisime; de data aceasta va interpreta concertul de Dvorak împreună cu orchestra Filarmonicii Brașov sub bagheta maestrului Mandeal, într-o viziune destul de personală foarte, foarte romantic, de o precizie și muzicalitate incredibile. Orchestra noastră face față acestei provocări, ca să spun așa, în timpi rapizi și incredibili. Va urma Simfonia no 8 de Dvorak legând concertul pentru violoncel. Acest romantism extraordinar a lui Dvorjak va ajunge la inima publicului brașovean. Este un compozitor, după părerea mea, care nu a scris nimic urât, totul este de mare calitate și se adresează în mod direct sufletului.

DD: Ce le promiteți brașovenilor amatori de muzică de mare calitate?

AN: Până acum, de când sunt la conducerea Filarmonicii, din 1 decembrie, au fost concerte de mare calitate. Vor urma, în scurt timp, și altele. Va veni marele pianist Dan Grigore care, pot să vă spun un secret, nu a mai venit la Brașov pentru că nu exista un pian de concert. Acum, de un an și jumătate, avem un pian superb, nou-nouț, în perfectă stare. El va veni împreună cu Misha Katz, amândoi foști colegi la Leningrad cu ani în urmă, nedespărțiți în concerte. Va cânta Imperialul de Beethoven și Misha Katz tot așa, va face probabil o simfonie de Beethoven.

DD: Ce le urați celor care fac parte din această familie a Filarmonicii Brașov, acum la aniversare?

AN: Să continue tot așa și să se perfecționeze și mai mult pentru că avem această posibilitate cu mari dirijori care apar aici și cu care se lucrează, se fac programe poate necântate aici, poate neprezentate publicului românesc, în primul rând. Ei se perfecționează, ei lucrează, sunt mulți tineri în orchestră care se dezvoltă și am o încredere extraordinară în această orchestră. Le doresc din tot sufletul ,,La mulți ani!”

Managerul Radio Târgu Mureș, Lavinia-Nicoleta Ghișa, a afirmat că este important să știm că avem în zona noastră instituții de cultură de o asemenea anvergură, alături de care și Studioul Teritorial Radio Tîrgu Mureș a scris 60 de ani de istorie.

Îi mulțumim echipei Filarmonicii Brașov pentru deosebita colaborare, în beneficiul publicului, pentru concertul dedicat celor 60 de ani de Radio Tg Mureș și îi urăm ani mulți, cu nenumărate succese, atât pe scenele naționale, cât și pe cele internaționale! Radio Tîrgu Mureș va transmite acest concert, începând cu ora 19, live video, pe site-ul www.radiomures.ro și pe pagina  www.facebook.com/radiomures. De asemenea, concertul va fi transmis onair, la Radio Tîrgu Mureș, în cadrul emisiunilor de specialitate.”

Dorin Dușa / Corina Muntean

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, la fostul Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19 al UMFST Târgu Mureș
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 18:33

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, la fostul Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19 al UMFST Târgu Mureș

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, un monument care simbolizează un arbore în formă de plămâni, a fost inaugurat, astăzi, la...

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, la fostul Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19 al UMFST Târgu Mureș
ArtBox la Grafitti cu artista Oana Hodade 
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 15:25

ArtBox la Grafitti cu artista Oana Hodade 

La invitația” La Mousson d’été,” autoarea dramatică Oana Hodade a participat, în noiembrie, la o rezidență la...

ArtBox la Grafitti cu artista Oana Hodade 
Roller Coaster Kiss, aparținând Ilincăi Stihi de la Radio România, pe lista scurtă la BBC Best European Audio Drama Awards
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 13:56

Roller Coaster Kiss, aparținând Ilincăi Stihi de la Radio România, pe lista scurtă la BBC Best European Audio Drama Awards

Ilinca Stihi selectează în scenariul radiofonic Roller Coaster Kiss elemente din biografia lui Kurt Cobain, efigie a epocii sale, dar și a...

Roller Coaster Kiss, aparținând Ilincăi Stihi de la Radio România, pe lista scurtă la BBC Best European Audio Drama Awards
Radio România Mureș
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 13:42

Accident cu victimă încarcerată, în apropiere de Miercurea-Ciuc

Potrivit ISU Harghita, în evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și s-a produs între localitățile Bârzava și Nicolești. La locul...

Accident cu victimă încarcerată, în apropiere de Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 13:41

Șofer în stop cardio-respirator, după ce un camion s-a răsturnat în județul Mureș

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină la un accident rutier produs pe DN 15 E, în localitatea...

Șofer în stop cardio-respirator, după ce un camion s-a răsturnat în județul Mureș
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 11:49

Alertă privind scăpări de gaz, într-o localitate mureșeană

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină în localitatea Vale, comuna Vărgata, în urma unei...

Alertă privind scăpări de gaz, într-o localitate mureșeană
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 11:24

Academicianul Maya Simionescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UMFST

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș găzduiește azi ceremonia de decernare a...

Academicianul Maya Simionescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UMFST
Eveniment miercuri, 10 decembrie 2025, 20:09

Cele mai bune fotografii înscrise în Concursul Internaţional TransNatura, prezentate la Sfântu Gheorghe

Câteva dintre cele mai frumoase lucrări participante la cea de-a XII-a ediţie a Concursului Internaţional de Fotografie...

Cele mai bune fotografii înscrise în Concursul Internaţional TransNatura, prezentate la Sfântu Gheorghe