„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean
Publicat de Corina Muntean, 12 februarie 2023, 08:56 / actualizat: 16 februarie 2023, 21:44
Vom fi, până la ora 10, în Lumea copiilor, iar, la grădinița cu același nume din Tg. Mureș, Veronica Ilie a realizat adorabile secvențe în grupele mari. Una e despre cum ar ține ei, picii, pe lângă casă ori la bloc, reptile, tigri și lei. Alta e despre iubire și căsătorie, ca să anticipăm, cumva haios, „Valentinul” de săptămâna viitoare.
În a doua parte a emisiunii, muzici ferite de uitare, „Vorba ceea”, despre neologismele rare „parcimonie” și „mizantropie” „Nobelul românesc”, în viziunea șugubeață a Sidoniei Buta, topul de fapte și de vorbe săptămânal și cântecul de poveste din 1980 „I’m Losing You” al lui John Lennon.
Duminică, 12 februarie, între orele 9 și 11, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
Dana Ardelean