Festivalul ProEtnica de la Sighişoara încearcă să-şi recupereze prestigiul şi continuitatea
Publicat de radiomures, 31 august 2013, 17:52
Întrerupt timp de doi ani din motive organizatorice şi financiare, Festivalul Intercultural ProEtnica s-a reluat, în acest an, la Sighişoara, cu ediţia a XI-a.
Reprezentantul organizatorilor, Volker Reiter, de la Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret, a recunoscut că sunt mai puţini turişti decât la alte ediţii şi pentru că festivalul a fost programat la finalul verii.
Lucrul acesta va fi corectat, anul viitor, susţine Volker Reiter.
Printre meşterii prezenţi la Festival, sighişoreanul Tudose Marc sculpta în lemn linguri cu poveşti, adică îi explica clientului semnificaţia fiecărui element simbolic prezent pe lingura de lemn pe care i-o oferea.
O etnie care moare… aşa s-ar defini comunitatea rutenilor din România, prezentă la ProEtnica cu un cor care a interpretat câteva melodii tradiţionale ale acestei minorităţi.
Şefa filialei România a Comunităţii Rutenilor, Viorica Boiciuc a recunoscut că mai sunt circa 1.000 de ruteni risipiţi prin ţară, iar unii nu-şi mai vorbesc limba proprie.
În perioada 29 august – 1 septembrie peste 800 de participanţi din partea celor 20 de minorităţi entice existente în România susţin, în Cetatea Sighişoarei, 75 de spectacole pe scena principală şi pe cele interactive.
Serile de festival se încheie cu concerte extraordinare ale formaţiilor Desperado, Role (Ungaria), Zuralia Orchestra şi Ina cu Fanfara de la Cozmeşti.
Radio Tîrgu- Mureş este partener media al evenimentului.
Vali Russu