Festivalul Filmului Francez ajunge astăzi la Sibiu
Publicat de radiomures, 5 noiembrie 2014, 16:25
Timp de 5 zile, la Teatrul Gong, vor avea loc 11 proiecții dedicate cinematografiei franceze. Filmele selecționate fac parte dintre cele mai incitante producții franceze din ultimii ani, cu un accent special pe umor, în toate formele sale.
Evenimentul de la Sibiu se desfăşoară în perioada 5-9 noiembrie şi este organizat ca un proiect satelit al Festivalului Filmului Francez de la București.
Toate filmele sunt subtitrate în limba română, iar prețul unui bilet fiind de 5 lei.
În deschidere, astăzi de la ora 18, va rula filmul „Mariage a Mendoza”, o comedie de Edouard Deluc care a primit premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la Réunion.
Rador