Festivalul ”Pomana Porcului”, la Gheorgheni

Publicat de radiomures, 3 decembrie 2016, 17:07
Zeci de echipe de bucătari amatori au participat astăzi la tradiţionalul Festival ‘Pomana Porcului’ de la Gheorgheni, unde toţi participanţii au mâncat pe săturate şi s-au simţit bine, într-o atmosferă veselă şi prietenoasă.
Au fost pregătite diverse tocăniţe, ciorbe acrite cu zeamă de varză, fripturi suculente sau varză murată cu ciolan afumat.
La fiecare stand au fost oferite celor prezenţi platouri cu slănină, cârnaţi, jumări sau tradiţionala pâine cu untură şi ceapă şi toţi pofticioşii au putut mânca pe săturate.
De asemenea, din oferta generoasă a echipelor participante nu a lipsit pălinca, dar şi turta dulce, colţunaşi sau alte prăjituri de casă.
Festivalul ‘Pomana Porcului’, de la Gheorgheni face parte dintr-o suită de evenimente desfăşurate în această perioadă pentru a sărbători Zilele Oraşului, care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Nicolae.