Festivalul Musica Barcensis se încheie astăzi

Publicat de radiomures, 27 august 2017, 16:45 / actualizat: 28 august 2017, 17:27
Corul de tineret Bach şi Capella Coronensis din Braşov concertează astăzi, 27 august, la Biserica Fortificată din Prejmer, în încheierea Festivalului Musica Barcensis.
De la ora 17.00, cele două ansambluri vor prezenta sub conducerea dirijorală a lui Steffen Schlandt lucrări compuse, printre alţii, de Dietrich Buxtehude, Martin Luther, J.S.Bach sau Hans Peter Turk.
Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Musica Barcensis, începută pe 1 iulie a propus în toate weekendurile lunilor iulie și august, întâlniri muzicale cu artiști români şi străini, în cadrul a 18 concerte desfăşurate în bisericile fortificate din Ţara Bârsei.