Festivalul Internaţional de Teatru Reflex revine după 5 ani
Publicat de Andrei Borz, 1 martie 2023, 20:14 / actualizat: 3 martie 2023, 8:06
Festivalul Internaţional de Teatru Reflex de la Sfântu Gheorghe, iniţiat în anul 2009, va fi reluat luna aceasta după o întrerupere de 5 ani, au anunţat, miercuri, organizatorii.
Potrivit acestora, evenimentul se va desfăşura în trei etape – în lunile martie, mai şi octombrie şi va cuprinde spectacole de teatru, concerte şi evenimente vizuale, precum şi întâlniri ale artiştilor cu publicul.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că datorită acestui festival oraşul a devenit mai vizibil şi a câştigat un loc meritat pe harta culturală a Europei Centrale şi de Est, iar preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a afirmat, printre altele, că teatrul, în sine, este ‘o insulă a libertăţii’, iar autorităţile locale şi judeţene au menirea de a ocroti şi sprijini acest spaţiu de exprimare.
Biletele pentru prima etapă a festivalului vor fi puse în vânzare începând de luni atât online, cât şi la case, iar preţul acestora variază între 35 şi 100 de lei.