Ascultă Radio România Mureș Live

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, la start!

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, la start!
Foto: Foto: Alexandru Dolea

Publicat de radiomures, 21 septembrie 2016, 13:45 / actualizat: 26 septembrie 2016, 11:06

Radio România organizează la Sala Radio, între 23 septembrie şi 1 octombrie, ediţia a treia a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, singurul eveniment muzical din Europa dedicat în exclusivitate ansamblurilor simfonice radio.

Ovidiu Miculescu, Președinte Director General Radio România, Attila Vizauer, Director Centrul Cultural Media Radio România și Liliana Staicu, Director Radio România Muzical

Ovidiu Miculescu, Președinte Director General Radio România, Attila Vizauer, Director Centrul Cultural Media Radio România și Liliana Staicu, Director Radio România Muzical

Noutăţile ediţiei au fost prezentate astăzi, în cadrul conferinţei de presă a festivalului, de către Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, Attila Vizauer, Director Centrul Cultural Media Radio România şi Liliana Staicu, Manager Radio România Muzical.

Cel mai important loc de întâlnire al celor mai apreciate orchestre radio din întreaga lume – potrivit Directorului de onoare al actualei ediţii, dirijorul Kristjan Järvi, Festivalul RadiRo va transforma Bucureştiul într-o veritabilă capitală a muzicii clasice! 6 orchestre radio de excelentă reputaţie internaţională din Europa şi Asia, 22 de dirijori şi solişti de primă clasă ai scenei muzicale vor concerta la Sala Radio din Bucureşti, într-un maraton muzical de 9 concerte în 9 zile de festival!

Concertul de deschidere a Festivalului va avea loc vineri, 23 septembrie, şi va fi susţinut, în premieră la RadiRo şi la Bucureşti, de un ansamblu simfonic din Asia: Orchestra Simfonică din Shenzhen, China, cu participarea pianistei Zhang Zuo şi a violonistului Gabriel Croitoru. Agenda festivalului va continua, pe 24 şi 25 septembrie, cu două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio NRK din Norvegia, sub bagheta dirijorului Miguel Harth – Bedoya, cu participarea celei mai bine cotate trompetiste din Norvegia – Tine Thing Helseth şi a pianistului Vadym Kholodenko.

Va urma, pe 26 septembrie, primul concert al Orchestrei Naţionale Radio, cu Carmina Burana de Carl Orff, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, cu participarea violoncelistului Răzvan Suma, alături de cele două ansambluri corale ale Radiodifuziunii Române: Corul Academic Radio, condus de dirijorul Ciprian Ţuţu, şi Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu.

27 şi 28 septembrie vor fi două zile rezervate Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Europa, care va sosi la Bucureşti alături de dirijorul-şef Kristjan Järvi, directorul de onoare al Festivalului RadiRo 2016! Doi pianişti cu greutate vor fi soliştii celor două seri MDR: Denis Kozhukhin şi Stefano Bollani. Una dintre marile surprize ale prezentei ediţii este participarea, în cadrul festivalului, a celebrului violonist Gidon Kremer, care va evolua pe 29 septembrie în concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, sub bagheta dirijorului Cornelius Meister, un prilej extraordinar de a asculta live una dintre figurile legendare ale muzicii contemporane!

Orchestra Naţională Radio va urca din nou pe scena Festivalului pe 30 septembrie, sub bagheta dirijorului Leo Hussain, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu. La fel de incitant se anunţă şi concertul de închidere al Festivalului, pe 1 octombrie, susţinut de BBC Concert Orchestra, care va oferi o incursiune inedită în repertoriul britanic contemporan, sub bagheta dirijorului Barry Wordworth, fost director muzical al The Royal Ballet din Londra.

Concertele programate pe durata festivalului vor fi transmise live prin satelit cu sprijinul partenerilor din Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) şi din Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific (ABU). Televiziunea Română va transmite în direct pe TVR2 concertul de deschidere şi va înregistra şi transmite ulterior toate concertele din agenda festivalului.

Alte informaţii despre Festivalul RadiRo, pe www.radirofestival.ro.

*

Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România:

„Este extraordinar că reuşim să vă întâmpinăm cu bucurie la a treia ediţie a Festivalului RadiRo, singurul eveniment muzical european dedicat orchestrelor radio din întreaga lume, organizat de Radio România! RadiRo este astăzi un festival viu şi dinamic, care, din acest an, depăşeşte graniţele europene, pentru a se deschide către piaţa muzicală din Asia: un semnal puternic prin care reafirmăm, în mod concret şi asumat, că singură muzica are darul formidabil de a flexibiliza şi, în ultimă instanţă, de a depăşi toate frontierele!”.

Kristjan Järvi, Dirijor–şef al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, Director de onoare Festivalul RadiRo – ediţia 2016:

„Ca director de onoare al RadiRo şi în calitate de director muzical al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, mă simt onorat să vă doresc bun venit la ediţia a III-a a festivalului! Lista de orchestre de vârf – ansambluri simfonice din Londra, Viena, Bucureşti, Oslo, Shenzhen şi Leipzig, participante la ediţia din 2016 reafirmă faptul că RadiRo a devenit un veritabil hot spot – cel mai important loc de întâlnire al celor mai apreciate orchestre radio din întreaga lume!”.

Orange România, Sponsor principal al festivalului:

„Prin parteneriatul cu Societatea Română de Radiodifuziune, continuăm tradiţia Orange prin care susţinem evenimentele culturale. Orange sprijină festivaluri de film care au devenit tradiţie, cât şi festivaluri de muzică ce pun România pe harta marilor evenimente culturale. Ne onorează participarea la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio. Susţinerea acestui festival demonstrează angajamentul nostru de a încuraja proiecte prin care aducem muzica mai aproape de iubitorii de cultură”.

Yves Caracatzanis, Preşedinte Director General Dacia, Sponsor al festivalului:

„Parteneriatul cu RadiRo reprezintă, pentru Dacia, o bună ocazie ca să evoce munca în echipă şi calitatea, elemente majore ale succesului în industria auto, dar şi în muzică. În sala de concerte, fiecare partitură prinde viaţă graţie cooperării dintre instrumente şi profesionalismului artiştilor. La Mioveni, la fiecare 55 de secunde iese de pe banda de montaj o maşină. Calitatea fabricaţiei este posibilă datorită sincronizării, organizării minuţioase şi profesionalismului celor 14.000 de colaboratori din uzine. La fel se obţine şi excelenţa în interpretarea unei opere muzicale de către o orchestră. Aşadar, aceste similitudini dintre fabricarea unui vehicul şi universul muzicii sunt sursa parteneriatului dintre RadiRo şi Automobile Dacia”.

Întâlnirile JTI România, Sponsor al festivalului:

„Muzica clasică, dansul, teatrul, filmul. Totul purtând amprenta excelenţei, dar şi a inovaţiei, pasiunii sau a spiritului avangardist. De mai bine de 20 de ani, numele JTI se regăseşte alături de toate acestea şi, implicit, de cele mai prestigioase instituţii şi evenimente culturale. Aşadar, trebuia să fim alături de singurul eveniment european de anvergură dedicat în exclusivitate ansamblurilor radio, şi anume RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, organizat de Radio România”.

Organizator: Radio România. Sponsor principal: Orange. Coproducător: TVR. Parteneri: Arcub, Institutul Cultural Român. Maşina festivalului: Dacia. Sponsori: Art Production, Intâlnirile JTI, Aquatique, Treasure Tea & Coffee, Florăria Iris.

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio, România TV, Adevărul, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Cariere, Zile şi Nopţi, Accente, Forbes, Mediatrust, Agenţia de carte, Librăriile Humanitas.

Parteneri media internaţionali: European Broadcasting Union, Asia–Pacific Broadcasting Union.

 

 radiro 7radiro 4radiro 5radiro 8  radiro 6   radiro 3 radiro 2 radiroradiro 9

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
Radio România joi, 21 noiembrie 2024, 15:57

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio

Pe 27 noiembrie se împlinește un veac de la naşterea Ninei Cassian. Cu acest prilej Editura Casa Radio lansează audiobookul (carte şi...

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă