Festivalul de hituri retro de la Olteni, judeţul Covasna

Publicat de Corina Muntean, 15 iunie 2019, 14:35
Fanii muzicii retro sunt aşteptati, şi astăzi, la Festivalul de hituri de la Olteni, din judeţul Covasna, care a început aseară şi continuă până mâine.
Festivalul, aflat la prima ediţie, este cel mai mare eveniment muzical retro din zonă şi reuneşte succese ale anilor 80, 90 şi 2000.
În această seară vor cânta trupa Bosquito, jamaicanii de la Inner Circle, Tania Evans şi Dr Alban, iar ziua de mâine va fi dedicată muzicii rock românești și internaționale, printre interpreți numărându-se Dire Straits Experienc.
Festivalul se desfășoară în apropierea castelului de la Olteni, unde a fost amplasat un cort uriaș în care încap circa 10.000 de persoane. În zonă au fost, de asemenea, amenajate locuri de campare și masă.
Organizatorii au pus la dispoziția publicului autobuze speciale spre Olteni, cu plecare din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc și Brașov.