Festival culinar cu scop caritabil la Braşov
Publicat de radiomures, 2 august 2013, 17:14
La sfârşitul acestei săptămâni, pe strada Postăvarului, HOSPICE Casa Speranței organizează un festival culinar Cele mai apreciate restaurante din Brașov își vor muta bucătăriile în stradă și îi vor îmbia pe trecători cu 30 dintre cele mai gustoase mâncăruri .
Timp de două zile, brașovenii și turiștii sunt așteptați aici cu mâncăruri delicioase, lecții de gătit, demonstrații culinare și degustări de vin.
Mâncarea va fi servită pe terasele personalizate ale restaurantelor participante, unde atmosfera va fi întregită de acorduri de vioară și muzică ambientală, Participanţii sunt invitați să își voteze restaurantul preferat, fiind automat înscrişi într-un concurs care are ca premiu o invitaţie de două persoane la o cină elegantă.
Duminică, 4 august, Bastionul Țesătorilor își deschide porțile pentru a găzdui acest dineu. O parte din veniturile obținute în cadrul Festivalului „Brașovul în bucate” vor fi direcționate către HOSPICE Casa Speranței, pentru îngrijirea copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile.
Dorin Duşa