Fermierii care incendiază miriştile riscă să nu mai primească subvenţii de la APIA
Publicat de radiomures, 21 august 2015, 14:53
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îi avertizează pe fermieri că au obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate, conform cărora este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Agricultorilor care nu respectă această condiţie li se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi directe şi ale ajutoarelor naţionale tranzitorii.
Directorul APIA Mureş, Ovidiu Săvâşcă.
Nerespectarea acestor norme va fi încadrată la nivel de gravitate mare. În funcţie de suprafaţa arsă la nivel de fermă şi suprafaţa totală a exploataţiei, aceasta poate să ducă până la excluderea de la plată pentru toată suprafaţa exploatată. În acest sens, trag un semnal de alarmă către fermieri să nu practice asemenea acţiuni de curăţare a terenului prin ardere, atât la mirişti cât şi la pajiştile permanente.
APIA a încheiat un Protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Prin acţiuni comune, aceste instituţii urmăresc reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii.
Raluca Creț
Sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro