Federaţia Solidaritatea Sanitară decide marți reluarea protestelor

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 februarie 2019, 17:56
Consiliul de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară va discuta, în 19 februarie, despre o eventuală reluare a protestelor, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de efectele Ordonanţei 114/2018 privind măsuri fiscal – bugetare dar şi ale Legii salarizării.
Solidaritatea Sanitară solicită, în context, adoptarea, prin Ordonanţă de urgenţă, a unor soluţii cumulative care, potrivit organizaţiei, va salva de la reducerea veniturilor salariale salariaţii aflaţi în zona de risc. Este vorba despre mutarea cheltuielilor cu indemnizaţia de hrană în suma salariilor de bază şi scoaterea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%.
Sindicaliştii avertizează, totodată că, în condiţiile în care Guvernul nu răspunde solicitărilor pentru reluarea urgentă a negocierilor în vederea corectării situaţiei actuale, declanşarea conflictului colectiv de muncă şi demararea semnăturilor pentru greva generală are o probabilitate mare.
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică a salariaţilor din sectorul public de sănătate pe principalele teme aflate în dezbatere, oferindu-le posibilitatea să indice situaţiile în care se află şi să-şi exprime convingerile şi intenţiile de acţiune.