FCSB, victorioasă cu PAOK, în UEFA Europe League

Publicat de Rotar Mirela, 14 februarie 2025, 10:12
Campioana României la fotbal, FCSB, întâlnește, în dublă manșă, echipa greacă PAOK Thessaloniki, antrenată de românul Răzvan Lucescu, pentru un loc în „optimile” Cupei UEFA Europa League.
Turul barajului s-a disputat joi, 13 februarie, pe „Toumba Stadium” din Thessaloniki, unde„roș-albaștri” au câștigat cu 2-1. Grecii au deschis scorul în minutul 21, prin tanzanianul Ally Samatta, însă campionii noștri au întors rezultatul, marcând în minutele 50 și 60, prin nou intrații Andrei Gheorghiță (FOTO) și respectiv fundașul camerunez Joyskim Dawa. Gazdele au evoluat în zece jucători, după eliminarea brazilianului Taison, încă din minutul 45+5.
Returul este programat joi, 20 februarie, cu începere de la ora 22:00, la „Arena Națională” din București, iar învingătoarea își va asigura prezența în optimile de finală, fază în care s-au calificat direct: Lazio Roma, Athletic Bilbao, Manchester United, Tottenham Hotspur, Eintracht Frankfurt, Olympique Lyon, Olympiacos Piraeus și Glasgow Rangers.
Iată și celelalte rezultate consemnate joi, 13 februarie, în prima manșă a barajului: Fenerbahçe SK Istanbul – Anderlecht Bruxelles 3-0, Ferencváros Budapest – FC Viktoria Plzeň 1-0, FC Midtjylland Herning – Real Sociedad San Sebastian 1-2, Royale Union Saint-Gilloise – Ajax Amsterdam 0-2, AZ Alkmaar – Galatasaray Istanbul 4-1, FC Porto – AS Roma 1-1 și Twente Enschede – FK Bodø/Glimt Bodø 2-1.
Autor: Septimiu Cioloboc