FCSB ratează grupele Europa League

Publicat de MIRELA ROTAR, 30 august 2019, 09:53
Vicecampioana României la fotbal, FCSB, a fost învinsă, joi seara, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formația portugheză Vitória Guimarães, într-un meci din manșa secundă a play-off-ului Europa League. Unicul gol al partidei a fost marcat de Edmond Tapsoba, în minutul 53, din lovitură de la 11 metri.
În meciul tur, disputat în urmă cu o săptămână la Giurgiu, scorul a fost egal, 0-0.
România va avea astfel o singură reprezentantă în grupele Europa League, CFR Cluj. Campioana României își va afla adversarele, vineri, după tragerea la sorți programată, de la ora 14.00, la Monaco.
Valeriu Voaideș