FCSB a urcat pe loc de play-off

Publicat de Rotar Mirela, 14 noiembrie 2022, 08:08
Etapa a 18-a a SuperLigii de fotbal a început vineri, 11 noiembrie, cu jocul: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Petrolul Ploiești, scor 2-0. Sâmbătă, 12 noiembrie, au avut loc partidele: Chindia Târgoviște – Farul Constanța 1-1 și Rapid București – Universitatea Craiova 2-2.
Duminică, 13 noiembrie, s-au disputat jocurile: UTA Arad – FC Voluntari 1-1 CS Mioveni – CFR Cluj 0-1 și U Craiova 1948 – FCSB 0-2 (FOTO). În urma acestei victorii, gruparea bucureșteană a urcat pe locul al șaselea (cu 26 de puncte), ultimul care asigură prezența în play-off.
Luni, 14 noiembrie, sunt programate ultimele întâlniri ale rundei: U Cluj – FC Argeș (de la ora 18:00) și FC Botoșani – AFC Hermannstadt (de la ora 21:00).
În fotoliul de lider se menține Farul Constanța (cu 41 de puncte), urmată de CFR Cluj (cu 34 de puncte) și Rapid București (cu 33 de puncte). Echipa din zona noastră, Sepsi OSK, se situează pe treapta a 8-a (cu 25 de puncte).
Septimiu Cioloboc