FC Braşov l-a transferat pe Răzvan Avram
Publicat de radiomures, 12 august 2015, 17:34
Aşa după cum ne-a informat preşedintele ,,stegarilor”, Vasile Dochiţa, FC Braşov continuă să aducă jucători şi să încerce să-i transfere pe cei care îndeplinesc cerinţele antrenorilor. Unul dintre cei mai experimentaţi jucători, cu multe meciuri în prima ligă, a ajuns la FC Braşov şi a semnat deja contractul, valabil un an. Este vorba despre mijlocaşul Răzvan Avram, cunoscut de la Gaz Metan Mediaş, jucător în vârstă de 28 de ani. Discuţii mai sunt şi cu fostul jucător braşovean Andrei Poverlovici, care a jucat şi la defuncta echipă Corona, în prima ligă. Acesta este acum la Voluntari şi ar putea ajunge acasă.
În altă ordine de idei, a fost schimbat stadionul pe care se va disputa meciul amical FC Braşov – Unirea Tărlungeni. Este vorba despre Stadionul Tineretului (sâmbătă, 15 august, ora 11,00). Apoi, la mijlocul săptămânii viitoare, FC Braşov îşi va testa forţele cu Sepsi Sf. Gheorghe.
Dorin Duşa
Sursa foto: romaniansoccer.ro