FC Botoșani a învins campioana României

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 februarie 2021, 11:34
Luni, 8 februarie, au avut loc ultimele două confruntări din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal: FC Viitorul Constanţa – FC Voluntari 0-1 și FC Botoșani – CFR Cluj 2-1 (FOTO, cu Mihai Roman, numărul 11, cel care a parafat victoria). Golurile moldovenilor au fost marcate de albanezul Enriko Papa – în minutul 31 și Mihai Roman – în minutul 37, reușita campionilor fiind semnată de atacantul croat Gabriel Debeljuh – în minutul 2 al întâlnirii.
Runda a început vineri, 5 februarie, cu meciul: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Politehnica Iaşi 3-3. Sâmbătă, 6 februarie, s-au disputat două partide: Astra Giurgiu – FC Argeș 0-2 și Universitatea Craiova – Dinamo București 1-0.
Duminică, 7 februarie, au avut loc trei jocuri: UTA Arad – AFC Hermannstadt 1-1, Gaz Metan Mediaș – Chindia Târgoviște 1-0 și FCSB – Academica Clinceni 0-1.
În clasament conduce FCSB – cu 48 de puncte, urmată de campioana CFR Cluj – cu 47 de puncte și Universitatea Craiova – cu 43 de puncte. Echipa din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, se menține pe locul patru – cu 34 de puncte.
Etapa a 23-a este programată în zilele de 12, 13, 14 și 15 februarie.
Septimiu Cioloboc