Fără românce pe tabloul de simplu de la US Open

Publicat de Rotar Mirela, 2 septembrie 2022, 11:34
Irina Begu și Sorana Cîrstea au fost eliminate, joi seara, în turul secund al turneului de tenis US Open, ultimul de Grand Slam al anului. Begu a fost învinsă cu 6-3, 7-6 (6) de chinezoaica Yue Yan, iar Cîrstea a pierdut cu 3-6, 7-5, 6-2, în fața elvețiencei Belinda Bencic.
Gabriela Ruse, calificată și ea în turul secund, fusese învinsă, miercuri, cu 6-2, 7-6 (4) de Coco Gauf, din Statele Unite ale Americii, în timp ce Simona Halep și Jaquelin Cristian au fost eliminate în runda inaugurală. Halep, numărul 7 mondial, a cedat surprinzător în fața ucrainiencei Daria Snigur, venită din calificări, cu 2-6, 6-0, 4-6, iar Cristian a pierdut cu 6-3, 6-0, în fața estoniencei Anett Kontaveit, numărul 2 WTA.
Singura româncă rămasă în competiție este Ana Bogdan, care evoluează la dublu alături de americanca Sabrina Santamaria. Cele două sunt calificate în turul al doilea, unde le vor înfrunta pe jucătoarele cehe Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova. Acestea din urmă le-au eliminat în runda inaugurală pe româncele Monica Niculescu și Gabriela Ruse, cu 6-3, 1-6, 6-3.
Valeriu Voaideș