Fără buget aprobat, CFR intră în grevă de avertisment
Publicat de APETRI MARGARETA, 4 septembrie 2023, 12:02 / actualizat: 4 septembrie 2023, 15:57
Vineri, 15 septembrie, între orele 7.00 și 9.00, din cauza grevei de avertisment pe teritoriul țării nu va circula niciun tren, fie el de marfă sau de călători, anunță liderii sindicali.
Motivul este legat de impasul în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat, susține președintele Federației Naționale Feroviare „Mișcare Comercial Vagoane”, Grigore Mare:
Lipsa investițiilor, ba mai mult nu am ajuns să concretizăm, suntem într-o negociere a contractului colectiv de muncă de mai bine de 6 luni. Avem legea Statutului Personalului Feroviar care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie și care nu poate fi pusă în aplicare, tocmai datorită lipsei bugetului de venituri și cheltuieli. E o grevă de avertisment, nu va circula niciun tren pe calea ferată între 7.00 și 9.00.
Grigore Mare precizează că, chiar dacă peste 40 % din transportul feroviar, marfă și călători, este privatizat, în timpul grevei de avertisment nici acela nu va funcționa. Și asta pentru că și cei de la CFR Infrastructură vor opri lucrul, vineri 15 septembrie, timp de 2 ore.
Autor: Valeriu Russu