„Fără bariere – TOT adevărul despre droguri”, la Târgu Mureș
Publicat de Stan Lucian, 17 aprilie 2024, 19:59 / actualizat: 24 aprilie 2024, 7:04
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse a lansat camoanua „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri”.
Campania își propune să aducă în fața tinerilor foști consumatori și specialiști din domeniu, cu care să aibă o discuție deschisă, fără inhibiții.
Târgu Mureșul este cel de-al 20-lea centru universitar care găzduiește campania, iar astăzi, la Palatul Culturii tinerii au primit informații despre riscurile asociate consumului de droguri, efectele acestora asupra sănătății și vieții sociale, dar și despre ajutorul pe care îl pot solicita, dacă o iau pe această cale.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Natalia Intotero:
Expunerea unor mărturii din partea unor tineri care au trecut prin clipe dramatice, în momentul în care ei au fost consumatori de droguri și, din păcate, procentul este sub 5% din tinerii care au consumat droguri și care au reușit să se salveze, cred că este un moment de reflecție pentru cei care vin încurajați de un anumit tip de muzică, sau de gașcă, să se gândească mult mai mult înainte să ia o decizie.”
Sebastian Petruț are 22 de ani și, după ce a scăpat de blestemul drogurilor, a devenit vocea campaniilor de conștientizare pentru tineri:
Când am consumat și am văzut că e OK, între ghilimele, am zis că o să fac asta toată viața mea, nu o să pățesc absolut nimic. Și asta a fost capcana în care am căzut, nu am avut un exemplu clar, să vină să îmi spună care au fost pașii, cum am ajuns acolo și e doar o chestiune de timp până când ajungi în pragul suicidului. Fie poți să mori de la o supradoză, suicid sau multe alte chestii, accidente, de altfel, am avut prieteni, cunoștințe, care au murit, suicid sau accidente de mașină.”
Rafael Breazovan a fost opt ani dependent de droguri, iar acum ajută alți tineri să scape de dependență, în cadrul centrului Teen Challenge din Cluj-Napoca:
Este un program post-cură, foarte bine pus la punct, care aduce un om la standarde normale, pot să zic așa, care poate să umble în societate. Mi-a fost foarte greu la început, a fost sevrajul, în primă fază, după care m-am supus acelui program, dar acest program, până la urmă, mi-a salvat viața.”
Proiectul a primit o finanțare de 170.000 de euro prin Grantul „România – Anul European”, finanţat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene.
Autor: Raluca Creț