Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Exproprierile pentru tronsonul III al ocolitoarei Brasovului au fost finalizate.

Publicat de radiomures, 18 mai 2011, 00:00

Exproprierile pentru cel de al treilea tronson al ocolitoarei municipiului Braşov, care va lega DN 13 cu DN 1, au fost finalizate. Suma alocată acestor exproprieri a fost de 5 milioane de euro şi va fi recuperată de Primăria Braşov de la Ministerul Transporturilor, conform proiectului pe care acesta l-a preluat. Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a preluat în totalitate proiectul, aşa că municipalitatea îşi va recupera banii, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov Sorin Toarcea. Valoarea totală a acestei lucrări se ridică la 117.655.438 lei, adică 28 de milioane de euro, din care pentru construcţie şi montaj sunt prevăzuţi 18,7 milioane de euro. Execuţia celui de al treilea tronson al ocolitoarei municipiului Braşov cuprins între DN13 şi DN1 va continua de fapt cel de al doilea tronson. Joncţiunea celor două se va face printr-o intersecţie amenajată cu un sens giratoriu pe DN13. Apoi, ocolitoarea se va intersecta cu str. Plugarilor, stradă ce va face legătura între Cartierul Stupini şi centrul municipiului Braşov printr-un giratoriu, va continua printr-un pod de 28 m lungime şi va intersecta la nivel drumul judeţean 103C. În continuare ocolitoarea va traversa drumul de acces la Institutul de Cercetări Agricole printr-o intersecţie giratorie la acelaşi nivel, va traversa calea ferată 200 Braşov – Sibiu şi DN 1 printr-un pasaj superior, iar accesul dinspre şi înspre DN 1 se va face prin realizarea unor bucle şi bretele de acces. În ceea ce priveşte prelungirea primului tronson al ocolitoarei, de la intersecţia cu str. Zizinului până la sensul giratoriu de pe DN 11, exproprierile vor fi făcute de Ministerul Transporturilor. Identificarea terenurilor a fost făcută deja, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România urmând să declare terenurile de utilitate publică, iar ulterior, să facă exproprierile necesare. Conform raportului de evaluare, costul acestor exproprieri se va ridica la 2 milioane de euro. Valentin Ghisa

Cardinalii Bisericii Catolice se întâlnesc la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc
Eveniment marți, 22 aprilie 2025, 10:05

Cardinalii Bisericii Catolice se întâlnesc la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc

Cardinalii Bisericii Catolice, aflați la Roma, se întâlnesc, astăzi, la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc. Cardinalii...

Cardinalii Bisericii Catolice se întâlnesc la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc
Papa Francisc a cerut să fie înmormântat ‘în pământ’, fără decoraţiuni speciale
Eveniment marți, 22 aprilie 2025, 09:56

Papa Francisc a cerut să fie înmormântat ‘în pământ’, fără decoraţiuni speciale

Papa Francisc a scris în testamentul său, care a fost publicat ieri de Vatican, că doreşte să fie înmormântat într-o capelă din bazilica...

Papa Francisc a cerut să fie înmormântat ‘în pământ’, fără decoraţiuni speciale
Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Eveniment duminică, 20 aprilie 2025, 10:42

Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc

O mulţime impresionantă de persoane s-a adunat, azi dimineaţa, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a...

Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim
Eveniment sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:42

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim
Eveniment sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:28

Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș

Sâmbătă, 17 mai 2025, Târgu Mureș devine scena unui maraton cultural de neratat: Noaptea Muzeelor aduce împreună instituții muzeale, galerii,...

Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină