Expoziție de obiecte vechi din recuzita Teatrului Național Târgu Mureș, la Prima școală românească din municipiu
Publicat de APETRI MARGARETA, 17 mai 2024, 10:25
Monumentul istoric este inclus, pentru al doilea an consecutiv, în Festivalul European „Noaptea Muzeelor”.
Printr-o colaborare cu Teatrul Național, noua ediție aduce în fața vizitatorilor obiecte vechi de zeci și sute de ani, folosite în domeniile scrisului și artei, precum și altele conexe.
Astfel, în prima școală românească vor putea fi admirate pene de scris cu cerneală, mașini de scris, clopoței deșteptători, aparate foto, dispozitiv muzical pentru discuri, ștampile sau perforatoare de odinioară, precum și sulițe din timpuri străvechi.
De asemenea, va avea loc un atelier în care copiii vor putea experiementa scrisul cu pana direct din călimara cu cerneală, dar și un concert al corului de copii care frecventează școala duminicală de aici.
Prima școală românească din Târgu Mureș funcționează în incinta Bisericii de piatră.
Evenimentele de sâmbătă vor începe la ora 18.00.
Autor: Cosmina Nicoară