Expoziție de căciuli și pălării tradiționale din zona Rupea
Publicat de Rotar Mirela, 17 decembrie 2024, 11:28
Evenimentul, numit „Acoperământul capului la costumul tradițional bărbătesc” are loc astăzi, la secția din Rupea a Muzeului de Etnografie Brașov.
La expoziție pot fi admirate căciuli și pălării cu rol ceremonial sau funcțional din zonă, atașate costumului tradițional bărbătesc specific românesc, săsesc sau maghiar.
Prin căciuli și pălării, cu elementele lor de ornament, oamenii își puteau identifica zona de proveniență, chiar etnia, a explicat pentru Radio Tg.Mureș cercetătorul științific Melania Mâță:
,,Avem căciula din piele de miel, neagră pe exterior și albă pe interior, croiala ei fiind ca și căciula dacilor, și mai avem căciulă cu veacă sau răsfrântă. În ce privește meșteșugul pălărieritului, acesta s-a dezvoltat în orașe mari – Sibiu, Mediaș, Brașov – pălărieri ardeleni care satisfăceau atât nevoile populației din Transilvania cât și a celor din Țările Române. În zona Rupea întâlnim pălăriile din pâslă sau fetru cu fundul semisferic și cu boruri late, ușor ridicate, spre deosebire de localitățile locuite de români unde borurile erau mai înguste. Sunt diferențe care făceau ca oamenii să își dea seama fiecare din ce localitate provine; la fel și găteala pălăriei respectiv a căciulii, făcea o diferență între etnii.”
Expoziția de la Muzeul de Etnografie Rupea va rămâne deschisă până în luna februarie a anului viitor și conține și un atelier al unui meșter blănar, dar și costume tradiționale specifice românilor, maghiarilor și sașilor.
Autor: Valeriu Russu