Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc
Publicat de Rotar Mirela, 13 noiembrie 2023, 11:37
Vernisajul va avea loc vineri, 17 noiembrie, la ora 12.00.
Expoziția cu tematică militară este organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Vizitatorii vor putea admira o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii sau articole de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române.
De asemenea, vor fi expuse elemente de echipament folosite în perioada anilor 1980-1990.
Expoziția rămâne deschisă până pe 18 ianuarie 2024.
Autor: Cosmina Nicoară