Expoziția internațională canină de la Tîrgu-Mureș, la a 45-a ediție

Publicat de radiomures, 10 septembrie 2015, 13:46
Peste 850 de câini de rasă din 30 de țări vor fi prezenți în zilele de 12 și 13 septembrie în Parcul Municipal din Tîrgu-Mureș la expozițiile canine.
Preşedintele Filialei Mureş a Asociaţiei Chinologice, Lokodi Csaba Zsolt, a precizat că vor fi prezentate peste 150 de rase omologate, în cadrul a patru expoziții naționale și două expoziții internaționale.
Avem participanți din 30 de țări, cei mai mulți sunt din România, dar nu trebuie să neglijăm Finlanda, Rusia, alte țări din Europa care se prezintă la expoziția noastră cu 850 de exemplare canine, care sunt însoțite de cel puțin 600 de cetățeni străini. Este prezent și președintele Federației din România, secretarul general al Federației Chinologice Internaționale, și avem 18 arbitri din multe țări europene, dar și din Malayezia sau Australia.”
Programul expoziţiei Dracula Golden Trophy, aflat la a 10-a ediție, va începe sâmbătă, de la ora 19.00, într-un spectacol de muzică, lumini şi dansuri în care însuşi contele Dracula îşi va face apariţia… pentru a alege cel mai frumos exemplar al expoziției.
Duminică, maratonul chinologic continuă, de la ora 10.00, cu încă două expozitii naționale și una internatională.
Revine Lokodi Csaba Zsolt:
Anul acesta împlinim 10 ani ca brand Dracula Dog Show, al expoziției noastre. În mediul chinologic, dacă vorbesc de România, marea majoritate a deținătorilor de câini se gândesc la Dracula Dracula Dog Show. Fiind a 10-a ediție, încercăm să facem un pic mai mult decât o expoziție canină seacă, tehnică, drept care am făcut o invitație specială la cei 10 câini care au câștigat în ultimii 10 ani trofeul cel mare, Dracula Golden Trophy.”
Evenimentul se încheie duminică, la ora 19,00, cu Dracula Party. Intrarea este de 16 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii.
PROGRAM
12.09.2015 Dracula CAC 1 de Speciala
CAC-ul de Speciala este o expozitie pentru toata rasele dar se acorda titluri de Club la mai multe rase
07:00 Intrarea cainilor
09:00 Arbitrarea cainilor in ringurile desemnate
BOG in Ringul Desemnat
12.09.2015 Dracula CAC 2
11:00 Arbitrarea cainilor in ringurile desemnate
BOG in Ringul Desemnat
12.09.2015 DRACULA CACIB – Calificare la Crufts
16:00 Arbitrarea cainilor in ringurile desemnate
19:00 Program BIS
Dracula Golden Challenge Trophy placat cu aur oferit de d-na Nanta Tansacha pentru cainele ce castiga Best in Show Dracula CACIB de 3 ori
13.09.2015 Dracula CAC 3 de Speciala
CAC-ul de Speciala este o expozitie pentru toata rasele dar se acorda titluri de Club pentru mai multe rase
07:00 Intrarea cainilor
09:00 Arbitrarea cainilor in ringurile desemnate
BOG in Ringul Desemnat
13.09.2015 CAC 4
11:00 Arbitrarea cainilor in ringurile desemnate
BOG in Ringul Desemnat
13.09.2015 CACIB CAMPIONAT
11:00 Arbitrarea cainilor la ringuri
16:00 Programul BIS
19:00 Dracula Party
Vali Russu
Foto: adevarul.ro