Expoziţie de mobilier pictat, la Muzeul Civilizaţiei Urbane din Braşov
Publicat de radiomures, 26 august 2013, 17:42
Muzeul Civilizaţiei Urbane din Braşov găzduieşte expoziţia intitulată „Mobilier pictat t ransilvănean – inspiraţii moderne pentru Aurelia şi George Pomponiu“.
Sunt expuse peste 20 de piese, lăzi de zestre de diferite mărimi, paravane şi rafturi de diferite mărimi.
Expoziţia aduce în atenţia vizitatorului un fenomen artistic care a devenit extrem de amplu începând cu secolele XVII-XIX – pictarea mobilierului de interior utilizat iniţial în mediile înstărite, în palate, conace şi castele. Realizatoarea pieselor expuse, Aurelia Pomponiu a afirmat că mobilierul pictat a revenit în ambientul contemporan, creând un contrast şi un echilibru cu simplitatea mobilierului actual, crescând potenţialul estetic. Cele două tipuri de mobilier asociate se completează reciproc prin simplitate, ornament, culoare, prezent şi trecut. Mobila pictată o întâlnim în toată Europa, începând cu Suedia, Elveţia, Anglia, Alsacia, Germania de sud, Polonia, Ungaria, dar şi în Rusia şi Ţările Baltice. De asemenea, mobilierul pictat devine tot mai prezent şi cunoscut în Transilvania începând cu secolul al XVI-lea, iniţial în spaţiile ecleziastice şi apoi în interioarele orăşeneşti şi rurale, în special în comunităţile saşilor ardeleni. Expoziţia de la Muzeul Civilizaţiei Urbane, situat în Piaţa Sfatului, este deschisă până în data de 20 octombrie.
Nicoleta Ghişa