Expoziţie de artă pentru copii, la Brașov
Publicat de radiomures, 3 noiembrie 2013, 13:41
Academia Heidi a deschis prima expoziţie de artă pentru copii. Expoziţia poate fi vizitată de copii, însoţiţi de părinţi, zilnic, până pe data de 12 noiembrie 2013.
Expoziţia „Art for Kids” doreşte să-i ajute pe copii să înţeleagă arta şi modul în care aceasta parcurge traseul de la artist la beneficiar. Chiar dacă t ablourile sunt reprezentate într-o manieră artistică, pot fi uşor înţelese de copii deoarece conţin elemente cunoscute de către aceştia. Girafe, elefanţi, zâne, curcubee sau baloane colorate toate aşteaptă să se mute pe pereţii camerelor de copii.
„Găzduind această expoziţie dorim, pe de o parte, să aducem arta cât mai aproape de copii, iar pe de altă parte, să le arătăm părinţilor o alternativă creativă la desenele Disney pentru decorarea spaţiilor destinate copiilor”, spune Daiana Colceriu, directorul Academiei Heidi. Tablourile expuse aparţin Esterei Oşorhan, care spune că: „Dintotdeauna am fost fascinată de lumea magică a copiilor, iar tablourile mele doresc să transmită o părticică din această magie şi să le reamintească privitorilor de joacă creativă”. Esterei Oşorhan pictează de la vârsta de 10 ani, este absolventă a Liceului de Artă din Braşov şi a Universităţii de Arte din Bucureşti.
Copiii înso ț i ț i de părin ț i sau bunici, sunt invita ț i zilnic, până pe 12 noiembrie, să viziteze Expoziţia „Art for Kids”, prezentată în holul Academiei Heidi, din str. Morii nr.10 .
Vali Blajovan