Expoziţie de artă a deţinuţilor din Miercurea Ciuc
Publicat de radiomures, 25 iunie 2013, 08:06
O expoziţie cu obiecte de artă realizate de către persoanele private de libertate va fi vernisată în această după- amiază la Penitenciarul Miercurea Ciuc.
Expoziţia intitulată „Mesaje de schimbare” este înscrisă în cadrul programelor ocupaţionale desfăşurate în penitenciar.
Potrivit Biroului de Presă al penitenciarului această expoziţie are rolul de a facilita reinserţia socială a foştilor deţinuţi, prin conştientizarea opiniei publice cu privire la potenţialul creator pe care-l au şi care poate fi valorificat atât în beneficiul propriu al deţinuţilor, cât şi în beneficiul comunităţii.
De asemenea, se doreşte sensibilizarea şi educarea în spiritul aprecierii relaţiilor interumane şi reducerea diferenţei dintre viaţa de detenţie şi lumea exterioară.