Expoziţia „Nunta noastră” are o componentă umanitară
Publicat de radiomures, 6 februarie 2014, 11:10
Teatrul Naţional din Tîrgu-Mureş este, la acest sfârşit de săptămână, gazda celei de a VII-a ediţii a expoziţiei dedicate mirilor din acest an.
Peste 40 de expozanţi vor pune la dispoziţia celor interesaţi o serie de produse şi servicii necesare organizării unei nunţi iar toti cei care vor trece pragul expoziţiei sunt invitaţi să participe la o tombolă.
Banii donaţi de vizitatori, indiferent de sumă, în schimbul unui tichet de participare la tombolă, vor fi donaţi Asociaţiei „Împreună pentru copiii cu cancer!”.
Premii consistente vor fi acordate şi câştigătorilor tombolei, spune organizatorul evenimentului, Cristina Manoilă.
Deschiderea expoziţiei va avea loc mâine, 7 februarie, la ora 13 iar programul de vizitare este până duminică la ora 15,30.
Sâmbătă, cuplurile sunt invitate la un work-shop, unde răspunsurile cele mai bune vor fi premiate. Tot sâmbătă vor fi prezentate rochii de mireasă şi vor fi făcute demonstraţii de machiaj urmate de o demonstraţie de fum greu şi artificii pentru dansul mirilor.
Intrarea la expoziţie este liberă şi nu este condiţionată de participarea la tombolă.
Cristina Bulbescu